Noțiunea și caracterele juridice ale raportului juridic civil

1. Noţiunea de raport juridic civil

Raportul juridic civil este acea relaţie socială patrimonială sau nepatrimonială stabilită între persoane fizice sau/şi persoane juridice aflate pe poziţie de egalitate juridică, reglementată de o normă de drept civil (ex.: vânzarea-cumpărarea, schimbul de bunuri, prestarea de ser­vicii, executarea de lucrări).

Sunt raporturi civile patrimoniale, raporturile legate de dreptul de proprietate, cele care izvorăsc din contractele civile, din succesiuni, etc. Fac parte din sfera raporturilor civile nepatrimo­niale raporturile referitoare la dreptul la nume, la domiciliu, la stare ci­vilă, la drepturile privind creaţia intelectuală, etc.

2. Caracterele juridice ale raportului juridic civil

1. caracterul social, în sensul că raportul juridic civil este o relaţie care se stabileşte între oameni, priviţi în mod individual (persoane fizice), sau ca o colectivitate de indivizi (persoane juridice), în cadrul societăţii.

2. caracterul voliţional, pentru că, de cele mai multe ori, ia naştere prin manifes­tarea de voinţă a subiectelor participante la relaţia socială şi exprimă voinţa legiuitorului de a edicta anumite norme de drept pentru reglementarea relaţiilor sociale care aparţin sferei dreptului civil.

Raportul juridic civil are un dublu caracter voliţional, deoarece, pe de o parte, se manifestă voinţa legiuitorului exprimată prin normele juridice civile, iar pe de altă parte, se manifestă voinţa părţilor participante la raporturile juridice civile.

Ceea ce particularizează raportul juridic civil, în comparaţie cu raporturile aparţinând altor ramuri de drept, constă în aceea că părţile îşi pot manifesta voinţa din momentul naşterii raportului juridic, pe tot parcursul desfăşurării acestuia, inclusiv în ceea ce priveşte stingerea lui.

3. poziţia de egalitate juridică a părţilor, adică nesubordonarea acestora una faţă de cealaltă, spre deosebire de raporturile juridice de drept public (din sfera dreptului constituţional, administrativ, financiar, etc.), în cadrul cărora părţile se află într-o poziţie de subordonare. Astfel, în cadrul raporturilor juridice civile, părţile sunt egale în ceea ce priveşte decizia lor de a intra sau nu într-un raport juridic civil, de a-i modifica conţinutul sau de a-l stinge.

A nu se confunda acest caracter cu principiul fundamental al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consacrat de art.16 alin. 1 din Constituţie, din care derivă şi principiul egalităţii în faţa legii civile.

De asemenea, prin acest caracter nu trebuie înţeles faptul că părţile ar avea patrimonii egale sau drepturi şi obligaţii egale în cadrul raporturilor juridice civile.

Caracterul de egalitate juridică a părţilor se aplică şi raporturilor juridice civile stabilite între persoane juridice. Deşi aceste subiecte de drept au o capacitate juridică inegală, aplicându-se principiul specialităţii capacităţii de folosinţă, ele se află pe poziţii egale, de nesubordonare, în cadrul raporturilor dintre ele.

  

Faceți încadrarea juridică a speței :))

Speţa 2 – Drept civil

X, minor în vârstă de 12 ani, are în patrimoniu, în urma decesului părinţilor săi, o casă, un autoturism şi o serie de alte bunuri mobile de valoare mai mică (participaţii la mai multe societăţi comerciale). Y, bunicul lui X, numit tutore al acestuia, vinde autoturismul rămas (participaţiile la o societate) lui X către un terţ, apreciind că bunul nu este folositor minorului, pentru a efectua îmbunătăţiri şi reparaţii la imobilul proprietatea lui X. Două luni mai târziu, autoritatea tutelară solicită anularea contractului pe motiv că a fost un act de dispoziţie care nu a fost încuviinţat. În apărare, Y susţine că, în realitate, este vorba despre un act de administrare. Analizaţi situaţia juridică.

Soluţie:

Reprezentantul legal poate să încheie singur acte de administrare a patrimoniului incapabilului, acte care se caracterizează prin faptul că, deşi implică înstrăinarea unor bunuri şi, ca urmare, sunt prin natura lor acte de dispoziţie, beneficiază de regimul actelor de administrare datorită rezultatului lor. Automobilul lui X se încadrează în categoria bunurilor supuse pieirii sau stricăciunii, dat fiind faptul că ar trebuie să stea nefolosit timp de 6 ani, până când minorul ar putea avea dreptul să-l folosească pe şoselele publice. Aşadar, Y are dreptate atunci când spune că este un bun nefolositor pentru minor. Scopul vânzării (efectuarea de îmbunătăţiri şi reparaţii la imobilul proprietatea lui X) face să nu fie necesară încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare.

Spețe drept civil - 1

A, un minor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, încheie un contract de închiriere cu B, pe o perioadă de patru ani, având ca obiect un apartament situat în Cluj-Napoca, proprietatea sa. La două luni de la încheierea contractului, X, reprezentantul legal al minorului, solicită anularea actului, deoarece a fost încheiat fără încuviinţarea sa. B se opune admiterii acţiunii, arătând că actul nu este lezionar pentru minor. Analizaţi situaţia juridică.

Soluţie:

Actul închirierii unui bun face parte din categoria acelor acte pe care minorul cu capacitate restrânsă le poate încheia singur fără să fie nevoie de încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului sau reprezentantului său, în măsura în care nu sunt lezionare, adică nu produc minorului o pagubă datorită disproporţiei vădite dintre prestaţia proprie şi prestaţia celeilalte părţi.

Aşadar, X nu poate solicita anularea actului pe motivul că a fost încheiat fără încuviinţarea sa. El poate eventual să-l contrazică pe B, atunci când acesta arată că actul nu este lezionar pentru minor, dacă circumstanţele îi permit.

Izvoarele dreptului civil

Definiţie: În sens larg, izvoarele dreptului civil reprezintă condiţii socio-economice care au determinat apariţia unor anumite norme juridice, în funcţie de tipul de societate existent într-o perioadă istorică dată.

În sens restrâns, izvoarele dreptului civil reprezintă forme de exprimare a normelor de drept civil.

Izvoarele de drept civil - acte normative sunt următoarele:

1. Legea, emanând de la Parlament, are o forţă juridică superioară faţă de celelalte izvoare de drept care îi sunt subordonate şi trebuie să nu contravină acesteia. Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare:

a. Legile constituţionale sunt Constituţia României din anul 2003 şi legile de revizuire a acesteia. Constituţia – legea fundamentală a unui stat – cuprinde principiile şi instituţiile care stau la baza tuturor ramurilor de drept, inclusiv a dreptului civil. Toate celelalte acte normative trebuie sa fie în concordanţă cu aceasta. Pentru elaborarea şi revizuirea Constituţiei se cere respectarea unei proceduri deosebite.

b. Legile organice reglementează o serie limitată şi expresă de domenii şi se adoptă cu votul majorităţii membrilor de pe listele fiecărei camere a Parlamentului. Uneori, legile organice se prezintă ca un ansamblu de norme juridice, organizate sistematic, purtând denumirea de coduri (ex. de legi organice – izvoare de drept civil: Codul civil, Codul familiei).  

Codul civil din anul 1865, elaborat după modelul Codului civil francez din anul 1804, cuprinde un titlu preliminar Despre efectele şi aplicarea legilor în genere (art. 1-5) , Cartea I. Despre persoane (art. 6-460) – abrogată, Cartea a II-a. Despre bunuri şi despre osebitele modificări ale proprietăţii (art. 461- 643) privind bunuri şi drepturi reale şi Cartea a III-a. Despre diferitele moduri în care se dobândeşte proprietatea (art. 644-1914) privind succesiunile, donaţiile, testamentele, contractele şi prescripţia extinctivă. Acest cod a fost menţinut în vigoare, dar a suferit prefaceri profunde prin abrogări şi modificări.

c. Legile ordinare sunt acte normative obişnuite, curente şi cu un obiect limitat, care se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi ai fiecărei camere a Parlamentului (ex. de legi ordinare – izvoare de drept civil: Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, Legea nr. 105/1992 privind raporturile de drept internaţional privat).

2. Decretele Preşedintelui României, care, în exercitarea atribuţiilor sale, emite astfel de acte normative (ex. de decrete – izvoare de drept civil: Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice, Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, decretul nr. 32/1954 de punere în aplicare a Codului familiei şi a Decretului nr. 31/1954). Nepublicarea decretului în Monitorul Oficial al României atrage inexistenţa sa.

3. Hotărârile de Guvern, Ordonanţele de Guvern şi Ordonanţele de Urgenţă ale Guvenului

Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe. Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, iar ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare din partea Parlamentului, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta. Legea de abilitare stabileşte domeniul (numai domenii care nu fac obiectul legilor organice) şi data până la care se pot emite ordonanţe. În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta Ordonanţe de Urgenţă care intră în vigoare numai după aprobarea lor de către Parlament (ex. de ordonanţă de urgenţă – izvor de drept civil: O.U.G. nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice).

4. Acte normative emise de administraţia publică centrală şi locală (ordinele miniştrilor, hotărârile Consiliului Local, dispoziţiile primarului, ordinele prefectului) sunt izvoare de drept civil în măsura în care conţin dispoziţii de drept civil.

5. Reglementările internaţionale (convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte) constituie izvoare de drept civil în măsura în care conţin dispoziţii de drept civil şi se aplică în ţara noastră în baza legii de ratificare emise de Parlament.

Problema altor „izvoare” de drept civil:

1. Cutuma (obiceiul) este o regulă de conduită stabilită şi respectată în virtutea deprinderii şi socotită ca fiind obligatorie. Obiceiul nu constituie un izvor de drept civil, decât dacă o normă juridică civilă face trimitere la el. Acesta nu este un izvor distinct de drept civil, deoarece se integrează în norma de drept civil (ex.: în materie de servituţi şi de vecinătate – art. 600, 607, 610 C. civ., la executarea şi interpretarea contractelor – art. 970 şi 980 C. civ., în materie de locaţiune – art. 1447 şi 1450 C. civ., în comerţul maritim).

2. Regulile de convieţuire socială (morala) reprezintă o varietate de reguli morale şi nu constituie un izvor de drept civil, decât dacă o normă juridică civilă face trimitere la ele. Acestea nu sunt un izvor distinct de drept civil, deoarece se integrează în norma de drept civil.

3. Practica judiciară (precedentul judiciar, jurisprudenţa) reprezintă hotărârile date de instanţele judecătoreşti în soluţionarea unor cauze concrete şi nu constituie un izvor de drept civil în sistemul nostru de drept, deoarece hotărârea instanţei are efect doar în cauza respectivă, nefiind obligatorie pentru alte cauze similare. Doar în sistemul de drept common-law întâlnit în Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii jurisprudenţa constituie un izvor de drept.

4. Doctrina (ştiinţa dreptului) reuneşte opiniile diferiţilor jurişti şi nu constituie un izvor de drept civil.

5. Principiile dreptului civil nu constituie un izvor distinct de drept civil, deoarece se integrează în norma de drept civil.

Principiile fundamentale ale dreptului civil

Principiile fundamentale ale dreptului civil reprezintă idei călăuzitoare care guvernează toate regulile unei ramuri de drept şi care reflectă ceea ce este esenţial şi hotărâtor în acea ramură de drept.

Acestea nu trebuie confundate cu principiile care stau la  baza întregului sistem de drept sau cu principiile specifice fiecărei ramuri de drept. Principiile fundamentale ale dreptului civil sunt următoarele:

1. Principiul garantării proprietăţii

Conform art. 44 din Constituţie şi art. 481 C. civ., statul garantează dreptul de proprietate şi nimeni nu poate fi expropriat, decât pentru o cauză de utilitate publică, cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Art. 136 din Constituţie prevede că bunurile proprietate publică sunt inalienabile, iar proprietatea privată este inviolabilă.

Dreptul civil reglementează conţinutul dreptului de proprietate (care reuneşte posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunului în cauză), formele dreptului de proprietate (publică şi privată), modurile de dobândire şi de stingere a acestuia şi mijlocul de ocrotire specific (acţiunea în revendicare).

Dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor care potrivit legii sau prin natura ori destinaţia lor, sunt de uz sau de interes public. Dreptul de proprietate privată aparţine persoanelor fizice (indivizilor) sau juridice (publice sau private), inclusiv statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care sunt de uz sau de interes privat.

2. Principiul egalităţii în faţa legii civile

Potrivit art. 4 şi art. 6 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice, capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor fizice. Sexul, rasa, naţionalitatea, religia, gradul de cultură sau originea nu au nici o înrâurire asupra capacităţii. Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă şi nici lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege. Acest principiu se regăseşte prezentat într-un mod general în art. 4 alin. 2 şi art. 16 din Constituţie.

În ce priveşte persoanele juridice, art. 34 din Decretul nr. 31/1954 prevede că acestea nu pot avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut. Aşadar, persoanele juridice dintr-o anumită categorie se supun în mod egal legilor civile edictate pentru reglementarea acelei categorii.

Principiul egalităţii în faţa legii civile îşi găseşte expresia în egala capacitate juridică, adică în egala aptitudine de a avea drepturi şi obligaţii şi în posibilitatea egală a tuturor de a-şi exercita drepturile lor subiective.

3. Principiul îmbinării intereselor individuale cu cele generale

Art. 1 din Decretul nr. 31/1954 prevede că drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul de a satisface interesele personale, materiale şi culturale, în acord cu interesul obştesc, potrivit legii şi regulilor de convieţuire socială.  Conform art. 3 din Decretul nr. 31/1954, drepturile civile pot fi exercitate numai potrivit scopului lor economic şi social. Exercitarea drepturilor civile cu încălcarea acestui principiu constituie un abuz de drept şi se sancţionează ca atare.

Acest principiu se regăseşte şi în diverse dispoziţii ale Constituţiei, precum art. 26.

4. Principiul garantării drepturilor civile subiective

Potrivit art. 3 din Decretul nr. 31/1954, drepturile civile sunt ocrotite de lege. Constituţia conţine numeroase dispoziţii, precum art. 1 alin. 3, art. 18, art. 20-53, prin care se garantează drepturile şi libertăţile fundamentale, precum dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică, la sănătate, la libertate, la apărare, la viaţă intimă, familială şi privată, la inviolabilitatea domiciliului, la liberă circulaţie, la moştenire, la proprietate şi altele.

 Art. 52 din Constituţie prevede că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei.

Noul Cod Civil

Noul Cod Civil se aplică, după cum se prevede și în Legea nr. 71/2011, tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare. Iată câteva noutăți aduse odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Civil :

- Introducerea regimurilor matrimoniale 

- Reglementarea logodnei

- Divorț în 30 de zile, dacă soții se inteleg, etc.

http://codlea-info.ro/ce-schimbari-aduce-noul-cod-civil/