Izvoarele dreptului civil

Definiţie: În sens larg, izvoarele dreptului civil reprezintă condiţii socio-economice care au determinat apariţia unor anumite norme juridice, în funcţie de tipul de societate existent într-o perioadă istorică dată.

În sens restrâns, izvoarele dreptului civil reprezintă forme de exprimare a normelor de drept civil.

Izvoarele de drept civil - acte normative sunt următoarele:

1. Legea, emanând de la Parlament, are o forţă juridică superioară faţă de celelalte izvoare de drept care îi sunt subordonate şi trebuie să nu contravină acesteia. Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare:

a. Legile constituţionale sunt Constituţia României din anul 2003 şi legile de revizuire a acesteia. Constituţia – legea fundamentală a unui stat – cuprinde principiile şi instituţiile care stau la baza tuturor ramurilor de drept, inclusiv a dreptului civil. Toate celelalte acte normative trebuie sa fie în concordanţă cu aceasta. Pentru elaborarea şi revizuirea Constituţiei se cere respectarea unei proceduri deosebite.

b. Legile organice reglementează o serie limitată şi expresă de domenii şi se adoptă cu votul majorităţii membrilor de pe listele fiecărei camere a Parlamentului. Uneori, legile organice se prezintă ca un ansamblu de norme juridice, organizate sistematic, purtând denumirea de coduri (ex. de legi organice – izvoare de drept civil: Codul civil, Codul familiei).  

Codul civil din anul 1865, elaborat după modelul Codului civil francez din anul 1804, cuprinde un titlu preliminar Despre efectele şi aplicarea legilor în genere (art. 1-5) , Cartea I. Despre persoane (art. 6-460) – abrogată, Cartea a II-a. Despre bunuri şi despre osebitele modificări ale proprietăţii (art. 461- 643) privind bunuri şi drepturi reale şi Cartea a III-a. Despre diferitele moduri în care se dobândeşte proprietatea (art. 644-1914) privind succesiunile, donaţiile, testamentele, contractele şi prescripţia extinctivă. Acest cod a fost menţinut în vigoare, dar a suferit prefaceri profunde prin abrogări şi modificări.

c. Legile ordinare sunt acte normative obişnuite, curente şi cu un obiect limitat, care se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi ai fiecărei camere a Parlamentului (ex. de legi ordinare – izvoare de drept civil: Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, Legea nr. 105/1992 privind raporturile de drept internaţional privat).

2. Decretele Preşedintelui României, care, în exercitarea atribuţiilor sale, emite astfel de acte normative (ex. de decrete – izvoare de drept civil: Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice, Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, decretul nr. 32/1954 de punere în aplicare a Codului familiei şi a Decretului nr. 31/1954). Nepublicarea decretului în Monitorul Oficial al României atrage inexistenţa sa.

3. Hotărârile de Guvern, Ordonanţele de Guvern şi Ordonanţele de Urgenţă ale Guvenului

Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe. Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, iar ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare din partea Parlamentului, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta. Legea de abilitare stabileşte domeniul (numai domenii care nu fac obiectul legilor organice) şi data până la care se pot emite ordonanţe. În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta Ordonanţe de Urgenţă care intră în vigoare numai după aprobarea lor de către Parlament (ex. de ordonanţă de urgenţă – izvor de drept civil: O.U.G. nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice).

4. Acte normative emise de administraţia publică centrală şi locală (ordinele miniştrilor, hotărârile Consiliului Local, dispoziţiile primarului, ordinele prefectului) sunt izvoare de drept civil în măsura în care conţin dispoziţii de drept civil.

5. Reglementările internaţionale (convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte) constituie izvoare de drept civil în măsura în care conţin dispoziţii de drept civil şi se aplică în ţara noastră în baza legii de ratificare emise de Parlament.

Problema altor „izvoare” de drept civil:

1. Cutuma (obiceiul) este o regulă de conduită stabilită şi respectată în virtutea deprinderii şi socotită ca fiind obligatorie. Obiceiul nu constituie un izvor de drept civil, decât dacă o normă juridică civilă face trimitere la el. Acesta nu este un izvor distinct de drept civil, deoarece se integrează în norma de drept civil (ex.: în materie de servituţi şi de vecinătate – art. 600, 607, 610 C. civ., la executarea şi interpretarea contractelor – art. 970 şi 980 C. civ., în materie de locaţiune – art. 1447 şi 1450 C. civ., în comerţul maritim).

2. Regulile de convieţuire socială (morala) reprezintă o varietate de reguli morale şi nu constituie un izvor de drept civil, decât dacă o normă juridică civilă face trimitere la ele. Acestea nu sunt un izvor distinct de drept civil, deoarece se integrează în norma de drept civil.

3. Practica judiciară (precedentul judiciar, jurisprudenţa) reprezintă hotărârile date de instanţele judecătoreşti în soluţionarea unor cauze concrete şi nu constituie un izvor de drept civil în sistemul nostru de drept, deoarece hotărârea instanţei are efect doar în cauza respectivă, nefiind obligatorie pentru alte cauze similare. Doar în sistemul de drept common-law întâlnit în Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii jurisprudenţa constituie un izvor de drept.

4. Doctrina (ştiinţa dreptului) reuneşte opiniile diferiţilor jurişti şi nu constituie un izvor de drept civil.

5. Principiile dreptului civil nu constituie un izvor distinct de drept civil, deoarece se integrează în norma de drept civil.